Bucuria

Cat pelin trebuie sa gusti pana sa iti dai seama ca e amar? Cata suferinta poti primi pana sa iti dai seama ca suferi? Cata iertare poti ofeti pana sa iti dai seama ca gresesti?

Daca n-am suferi, n-am putea in veci sti ce inseamna fericirea, ce inseama sa te bucuri de lucrurile marunte pe care le primesti, peste care uneori treci fara sa le observi, care uneori sunt atat de marunte incat nici nu le iei in seama, dar care in timp se dovedesc a fi lucrurile cele mai de valoare.

Vreau sa ma bucur acum de tot ce-mi ofera viata, de fiecare lucru marunt, de fiecare moment din zi, de fiecare intalnire, privire, atingere. Vreau sa ma bucur de soare si de ploaie, de frumos si de urat, de bun si de rau, vreau sa ma bucur de mine. Vreau sa ma plimb si sa ma bucur de fiecare pas pe care-l pot face, de fiecare fata pe care pot sa o vad, de fiecare copac pe care il pot atinge, de oamenii pe care-i am langa mine. Ce sens are totul daca nu stim sa ne bucuram? Ce sens are viata daca nu putem sa zambim? Ce sens are sa suferi pentru ceva ce deja ai pierdut, cand poti privi inainte, cu fata luminata si inima deschisa spre ce ai putea avea de acum inainte?

Fara suferinta n-am putea sti ce e bucuria dar suferinta se incheie cu un suras si viata renaste intr-un zambet.

Invata sa lasi pe chipul tau sa infloreasca un zambet…

Arta fugii

„Dar eu, înfipt în tăcerea acestei lumi ca o piatră, fără simțire și fără venin, aștept zorii culcat, gândindu-ma cu frică la ceea ce sunt, gândindu-mă cu frică la ceea ce niciodată nu voi fi. Iar acum, nu doresc altceva decât monștrii galbeni ai răsăritului.Cânt cu voce spartă pierdută printre ziduri…cine speră în această lume n-a băut deloc…

Și strig rațiunea mea căzând: Nu mai vreau să fiu, nebun ce-am fost să cred când scaunul spânzuratului tremura sub mine, că voi fi acest tot care mă-mbrățișează, acest tot care mă înnebunește, cel de neînlocuit.”

I don’t want to change the world

Nu pot schimba lumea, de asta sunt sigura, nu-i pot schimba nici macar pe cei de langa mine, dar pe mine ma pot schimba oare?

Ti-ai dorit vre-o data atat de tare sa schimbi ceva, pe cineva, chiar si cu putin, incat chiar ai ajuns sa crezi ca o poti face?

Totul e inselator, nu poti schimba nimic si pe nimeni.

Si cand ai realizat ca totul a fost sau este in zadar, cat de dezamagit ai fost?

Imi spunea cineva, candva, ceva ce mi-a ramas in minte: „Sunt un om rau cu intentii bune”. Cred ca asa sunt si eu uneori, am incercat sa schimb cursul lucrurilor, sa demonstrez ca daca vrei cu adevarat, te poti schimba. E totusi o capcana uriasa la mijloc, incerci sa te schimbi, crezi ca o sa reusesti si cand in sfarsit ai senzatia ca ai reusit, atunci cazi si te lovesti cel mai tare si cel mai de sus.

Daca ar fi sa mor in clipa asta, pamantul ar continua sa se invarta, vantul ar continua sa bata si cu siguranta s-ar gasi cineva sa continuie ce-am lasat eu neterminat, asa ca…

Uneori e prea tarziu chiar si petru speranta… Am pierdut prea mult timp in incercarile mele repetate de a schimba, si cu ce rost?

Dissapointed.

 

 

 

Cer si pamant, timp si vesnicie.

 

Intuneric. Simt vantul cum bate. Stau. Nu fac nimic. Cat de placut e sa faci nimic uneori. Ma uit la cer. Cerul e sumbru, grav, plans dar demn. Ma uit la cer si ma intreb daca cerul ma apasa sau pamantul ma atrage. Nu mi-e clar. Cerul ma striga sa ma ridic, ma striga pe nume dar tarana din care sunt facuta ma trage inapoi.

Simt ca mi-e rece, pamantul ma tine lipita de el. Gardul imi scrijeleste spatele si ma trezeste din ganduri ce ma purtau incet departe, mult prea departe de lume si de mine, aproape de a ajunge cerul din urma. Imi schimb pozitia si continui sa visez la cer.

Mi se face dor de mine de acum cativa ani. Ma simt batrana si simt c-o vesnicie a trecut pe langa mine, indepatrandu-ma de esenta mea. Mi-e dor de copilul grasut, cu ochii frumosi si plin de complexe care stia sa se bucure de viata mai bine decat stiu eu acum.

Nu realizez cand trece timpul, e tarziu si nimeni nu-mi simte lipsa. Imi place aici, imi place sa stau doar eu cu mine si cu vantul, si greierii care fac galagie in ganduri dezordonate. Stiu ca trebuie sa plec si incerc sa ridic povara. Sunt eu, mult prea grea pentru mine. Cum ar fi sa pot pleca fara mine uneori? Macar uneori, sa nu ma iau cu mine cand plec. Sa ma uit intr-o cutie din care sa nu pot iesi. Sa nu stiu cine sunt apoi. Eu? Cine sunt? Un sac de pamant peste care a fost suflata traire, atat.

Picioarele-mi sunt grele si ochii mei se chinuie sa vada in intuneric. Trecerea de la cer la pamant e prea brusca. Ma chinui sa gasesc drumul mai mult cu picioarele decat cu ochii, ele sunt mult mai aproape de pamannt. Gasesc o carare, e inca intuneric dar simt ca pe aici au mers multe picioare inaintea mea. Merg incet si drept, intalnesc cateva obstacole dar obstacolele nu mai reusesc sa ma impiedice. Incep sa zambesc larg gandindu-ma ca drumul asta e ca viata, nu vezi nimic inainte dar simti, stii ca te va duce undeva si nu stii unde, cand te astepti mai putin apar obstacole dar neavand de ales, mergi tot inainte.

Pasii mei au mai fost pe aici. Acum e simplu, stiu drumul spre casa, doar uneori cate o lumina orbitoare ma incetineste. Aici, aproape de casa, am impresia ca inteleg perfect ce este un furnicar. Zgomot, lumini, oameni si nu mai pot gandi limpede. Ma scutur in speranta ca ma voi putea intoarce la gandurile mele dar e prea tarziu. E  prea inchis, prea cald, prea stramt, prea multa lume, prea putin spatiu. Vreau sa ma intorc, dar nu pot intoarce timpul. S-a dus furandu-mi gandurile.

Zadarnica-i asteptarea de-a te revedea, pe tine, timp…tu hot viclean de suflete si vise.

Forever yours.

Atunci cand ai nevoie de cineva sa-ti fie alaturi, sa te inteleaga si sa te sustina, indiferent de situatie…atunci, cine? cati isi vor gasi liste interminabile de scuze pentru a fugi de tine?

Cine, cine ste sa planga cu tine pana ramai fara lacrimi si sa nu se mai opreasca din ras cand simti nevoia sa razi? Cine stie sa te asculte fara sa se plictiseasca sau sa urmareasca ceasul din ce in ce mai des? Cine iti asculta cu acelasi interes povestile relatate de zeci de ori inainte? Cine nu te cearta pentru cine esti ci pentru cine ai putea fi? Cine stie sa te incurajeze cand simti ca nu mai ai putere sa continui si sa-ti intinda o mana cand nu mai gasesti motive sa te ridici? Cine stie sa te certe cand ratacesti drumul si incalci ceea ce ti-ai propus? Cine?

Nimeni, nimeni nu stie sa faca toate astea pentru mine. Sunt singura si oricat as evita sa recunosc asta, situatia nu se va schimba. Ceea ce e mai grav este faptul ca realizez cat de singura sunt si nici macar nu mai raman surprinsa. Am invatat sa accept singuratatea si s-o imbratisez cu putere. Fiecare incercare de a ma desprinde de singuratate ma impinge cu si mai mare putere in bratele ei.

Si totusi, poate ca asa trebuie sa fie, sa fiu singura mereu si pentru totdeauna.

Different

Sometimes I wish my life was different but is not. I wish for myself a different path, but I choose my path a while ago and now I can not go back, my legs are tired and I lost my energy on my way here. May be there are some things I would probably do different now, but it’s late for regrets. As much as I would like things to be different they are not. Is useless now to try to change a thing now.

Sometimes I try to lose my shadow, I desperately search for a way to get raid of my shadow, to get raid of the way I used to be, to never know what is it like to be different. Sometimes it works, mostly it doesn’t.

I find myself so many times in situations in which I can not say that I am myself. I rarely have moments of sobriety in which I regret that I am not the old me anymore, I cry but I am aware of the fact that I can not go back in time. A shadow of who I used to be I guess it will follow me for the rest of my life, no matter how much I will run away of it.

Sometimes, I ask myself why was it better the old me than the actual me? Why different in the past was better than the different now? I was different from the way I am now but now I am different from the way I used to be. Witch different is batter?

May be sometimes I try too much to understand myself, without any result. May be I should stop wondering and start living the life I have, the way I have it. May be I’m the same but everybody else has changed, may be…

Dimineata

http://www.youtube.com/watch?v=O1yFwtL22PU

M-ai trezit dimineata cu un sarut, ador cand ma saruti, mi-ai soptit incet la ureche ca ma iubesti si m-ai intrebat daca inca mi-e somn. Stiu ca e tarziu si ma trezesc incet. E ciudat ca esti cu mine acum, cat de mult am asteptat clipa asta. Te iau in brate si te strang indelungat ca dupa o despartire interminabila. Nu vreau sa-ti dau drumul, mi-e frica ca te-as putea pierde din nou. Te privesc cu o privire care te sperie…esti chiar tu, esti aici si esti al meu. Ce lunga a fost asteptatea, ce repede trece timpul. Imi revin in minte regrete pentru lipsa de curaj de a-ti spune ce simt. Iti spun incet: Am nevoie de tine. De ce ti-a luat atat de mult sa te intorci? si tu zambesti. Imi spui ca mereu ai fost langa mine si ca nu vei pleca. Sunt fericita, pot spune in sfarsit ca zambesc sincer. Simt cum fata mea se lumineaza in prezenta ta. Cat dor, cat dor nebun dupa tine, dar nu-mi pare rau, asteptarea a meritat, esti langa mine si e tot ce conteaza.

Imi suna ceasul, il inchid si ma agat cu mainile de tine, nu vreau sa pleci, nu vreau sa ma trezesc.  Doar cateva clipe in plus cu tine, intr-o dimineata in care nu o sa ma trezesti cu un sarut.  Atat de aproape si totusi asa de departe de tine.

Ador fiecare clipa cu tine, chiar si in vis. Nu pleca, esti vis in visul meu.

Pace.

 

http://www.youtube.com/watch?v=xcw-7fgyg2o

Doar ascultand melodia asta si inchizand ochii…

Simt cum calatoresc, lent, intr-un autocar vechi, pe scaunul de la geam, spre acel loc spre care ma chinui sa ajung de atat de mult timp, dar spre care n-am stiut drumul nicicand. Simt cum las in urma poate prea multe, prea tarziu. Privesc pe geam, sprijinita intr-un cot. Imi place sa privesc, mereu si mereu aceleasi imagini, ca intr-un carrousel. Si totusi ma fascineaza sa ma pierd in ganduri privind pe geam drumuri pe care nu sunt sigura ca le vad. Imi pare rau, nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca ma indepartez. Imi ascund fata in esarfa mare de la gat si doar ochii mai sunt martorii plecarii mele. Inchid ochii si stiu ca sunt singura pe drum, din nou, dar asta nu ma intristeaza. Drumul nu ma mai infricoseaza. Am plecat de prea multe ori, acum plec impacata. Sufletul meu e linistit. Cu ochii inchisi patrund pana in suflet si aud sunetul pustietatii. E semn ca am reusit sa desprind toate unghiile care ma tineau in urma. Zambesc. Deschid ochii si simt gustul linistii. Rasuflu adanc impacarea. Ochii imi lacrimeaza, nu plang, sunt lacrimi care ma elibereaza. Zambesc si lacrimi mi se joaca pe obraz. Minunat sentiment al acceptarii, cat timp am asteptat sa-mi invadezi sufletul, sa-mi umpli pustiul. Acum, drumul nu pare deloc lung si simt ca sunt mai aproape ca oricand. Ma strang in brate si ma las purtata.

Poarta-ma pe unde sonore, canta-mi drumul, mereu si din nou.

Ma vei uita.

http://www.youtube.com/watch?v=5HV0OD3Umbs

http://www.youtube.com/watch?v=SJ_7nm7VXKA&feature=related

Tu.

Asa-mi vine sa plang pana cand din ochii mei nu mai poate curge nici o lacrima…

Inchid ochii si sper. Macar Tu trebuie sa fii alaturi de mine.

P.S.: M-am saturat sa se faca presupuneri despre ce scriu si mai ales sa mi se dea sfaruri despre ce ar trebui sa fac. Nu tot ce scriu e 100% adevarat si nu totul e despre mine. Si nu, nu toate posturile sunt despre iubire. Si chiar daca iti lasa impresia ca e despre tine, ca am scris despre tine, cel care citesti, de multe ori nu e asa.

Get out of that box!