Pace.

 

http://www.youtube.com/watch?v=xcw-7fgyg2o

Doar ascultand melodia asta si inchizand ochii…

Simt cum calatoresc, lent, intr-un autocar vechi, pe scaunul de la geam, spre acel loc spre care ma chinui sa ajung de atat de mult timp, dar spre care n-am stiut drumul nicicand. Simt cum las in urma poate prea multe, prea tarziu. Privesc pe geam, sprijinita intr-un cot. Imi place sa privesc, mereu si mereu aceleasi imagini, ca intr-un carrousel. Si totusi ma fascineaza sa ma pierd in ganduri privind pe geam drumuri pe care nu sunt sigura ca le vad. Imi pare rau, nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca ma indepartez. Imi ascund fata in esarfa mare de la gat si doar ochii mai sunt martorii plecarii mele. Inchid ochii si stiu ca sunt singura pe drum, din nou, dar asta nu ma intristeaza. Drumul nu ma mai infricoseaza. Am plecat de prea multe ori, acum plec impacata. Sufletul meu e linistit. Cu ochii inchisi patrund pana in suflet si aud sunetul pustietatii. E semn ca am reusit sa desprind toate unghiile care ma tineau in urma. Zambesc. Deschid ochii si simt gustul linistii. Rasuflu adanc impacarea. Ochii imi lacrimeaza, nu plang, sunt lacrimi care ma elibereaza. Zambesc si lacrimi mi se joaca pe obraz. Minunat sentiment al acceptarii, cat timp am asteptat sa-mi invadezi sufletul, sa-mi umpli pustiul. Acum, drumul nu pare deloc lung si simt ca sunt mai aproape ca oricand. Ma strang in brate si ma las purtata.

Poarta-ma pe unde sonore, canta-mi drumul, mereu si din nou.