Ce este iubirea?

- astazi – intrebari de copil in mintea mea –

- Mama, ce este iubirea?

- Iubirea e vant.  O simti dar nu o vezi. Apare cand te astepti mai putin. Nu stii niciodata in ce directie te va purta si cand te va obliga sa-ti schimbi drumul. Uneori te ajuta sa inaintezi si uneori se-mpotriveste cu inversunare suflandu-ti cu putere in fata. Poate fi adiere sau poate fi viscol. Poate fi muzica in zilele cu soare sau tipat in zilele intunecate. Te poate ademeni sa iesi din casa sau speria sa te adapostesti in intunericul camerei tale. Isi schimba mereu intensitatea si poate inceta la fel de neasteptat precum a inceput.

- Mama, dar vantul ce e?

- Vantul e iubire.

Ironie

Cat de ironica poate fi Viata: eu, fostul prieten, Cinemacity si The Bounty Hunter…:) filmul potrivit in cel mai nepotrivit moment.

Anyway…astept cu nerabdare urmatoarea gluma proasta pe care mi-o pregateste Viata

Ce culoare are sufletul?

– initial am sters postul asta – mi-am dat seama ca nu are rost insa – e ceea ce simt si daca la un moment dat am simtit sa public asta, atunci asa va ramane -

Uneori cand nu pot dormi, deschid geamul si privesc…privesc cerul. Privesc stelele si strazile pustii, cladirile care dorm trist si imi imaginez ce faci in timp ce eu privesc. Ma gandesc la tine de cele mai multe ori si ma doare. Da, doare cand ma gandesc ca tu dormi strangand in brate pe cineva si acel cineva nu sunt eu. Ma bantuie gandul ca tu poti dormi linistit si fara sa fii langa mine.

Si-acum, in intunericul noptii, o intrebare imi strafulgera mintea: te gandesti tu la mine oare cand in bratele ei esti?

De ce ma framant atat si ma agit? De ce femeilor le este mai greu sa inchida ochii, sa intoarca privirea si sa uite? Cred ca femeile intotdeauna sufera mai mult…Si in ciuda acuzatiilor ca nu gandesc si nu ma comport de multe ori ca o femeie, acasa, dupa ce ma dezbrac de povara grea a scutului pe care il port, nu mai pot evita sa fiu femeie.

Vreau inapoi controlul asupra propriilor mele decizii. Simt cum inauntrul meu cineva striga “Stop! Da-mi zambetul inapoi!”, dar strigatul asurzitor a devenit sunet de fond de mult si desi exista momente in care as vrea sa spun exact ce am pe suflet, ma gandesc prea mult la consecinte.

As vrea sa fii nebun…pentru ca nebunilor nu le pasa, si-as vrea sa-mi furi capul intr-o zi si sa fugi cu el. Atat de departe incat nimeni si nimic sa nu te mai poata gasi. Si-as vrea ca acolo, departe, sa-mi versi in urechi cuvinte care sa-mi linisteasca nelinistea. Sa ma cuprinzi in dansul demonilor, sa-mi opresti lacrimile si sa-mi saruti bataile naive ale inimii.

Dar oare pot sa transform apa in vin? Si daca da, de ce minune am nevoie?

As vrea sa spun ca “mor de dorul tau”, dar ma gandesc, se poate muri de dor oare?

Alerg pe pista ratiunii si obosesc de cele mai multe ori gandindu-ma ca altcineva te strange in brate inainte de a adormi si te trezeste dimineata sarutandu-te pe frunte. Durerea asta provoaca rani incredibil de adanci si imi pustieste corpul pana cand lacrimi curg pe pleoapele-mi grele.

05:49 Somn usor…

Psycho Girlfriend part.2

http://www.youtube.com/watch?v=7jj-Aph_Ecw

- comunicarea este esentiala intr-o relatie, de orice tip ar fi aceasta, dar poate fi in acelasi timp folosita ca o bomba cu ceas.

- cat de mult trebuie sa “treci cu vederea” intr-o relatie, cat de multe trebuie sa stii sa accepti, cand trebuie sa spui Stop? Raspunsul cred ca il are fiecare, aveti grija insa sa nu muriti impuscati in final.

enjoy!

Psycho Girlfriend (1, 2, 3)

- am vazut seria asta de fimulete acum ceva timp, mi se par atat de bine realizate, i mean…chestiile astea desi sunt ridiculizate, chiar se intampla! mai des decat va puteti imagina…desi rolurile se pot inversa de multe ori.

enjoy!