Schimbări

M-am confruntat din nou cu situația neplăcută de a simți ce înseamnă să pierzi pe cieva drag. Nu sunt o persoană care plânge ușor, nu mă impresionează obișnuitul și ca să fiu mișcată e nevoie de mai mult decât de niște ochi de pisică alintată. Când însă vezi cum se scurge viața din cineva la care ții, când trebuie să accepți că nu mai există nici o cale de întoarcere, e imposibil să nu fii mișcat și să nu plângi ca un copil.

Viața își urmează calea, revine la normal mult prea repede și îți impune să te adaptezi ritmului alert în care se desfășoară totul.  Asta a trebuit să fac întrucât am avut examenul de licență și e clar că nu te întreabă nimeni ce e cu tine în sală ci doar ce știi și cum știi să prezinți. A fost bine la licență și sunt mulțumită pentru că am terminat facultatea în sfârșit.

Am ieșit cu cineva două săptămîni. Cred însă că nu sunt pregătită să construiesc din nou o relație de durată, sau poate că trecutul nu-mi dă voie să continui încă. Nu știu ce e, cert e că lucrurile se claifică în timp și sper să fie așa și în cazul ăsta.

Ultima săptămână surioara mea micuță și drăguță a stat acasă și mi-a reamintit de timpurile în care încă eram toți. Îmi place cand vine acasă, mereu am ceva de învățat de la ea. E foarte informată în ceea ce privește nutriția și menținerea ”spiritului tânăr” și-mi place să fur mici trucuri de la ea. A plecat azi în Danemarca pentru 2 luni de zile. Ce mult mi-ar fi plăcut să mă ascund în bagajele ei și să plec și eu…

Să fugi nu e întotdeauna  o soluție însă, așa că m-am hotărât să ma înscriu la master și să fac lucrurile în ordinea în care trebuie făcute. Trebuie doar să mă hotărăsc ce vreau să studiez și asta nu e ușor.

Sper ca lucrurile să-și schimbe nuanța cenușie cât mai curând.

Cum e aproape jumătatea lui iulie, vă urez vacanță plăcută.

Enjoy

1 mai plin de soare si culoare

Atat de mult mi-am dorit sa ajung la mare de 1 mai…sa stau pe plaja, sa inghet de frig, sa ma uit la valuri si sa ma pierd in ele, sa stau in bratele cuiva drag si sa uit de frig, sa visez uitandu-ma la stele si sa stiu ca sunt doar vise…dar n-am ajuns 

Vineri seara pe la 22.00 am verificat merul trenurilor intr-un acces de nebunie hotarata sa plec la mare singura, mi-am dat seama insa ca m-am trezit prea tarziu si era practic imposibil sa ajug la tren intr-un timp atat de scurt…si am inceput sa plang…da, pentru asta aveam timp suficient…sigur ca unii prietenii au ras copios pe seama infantilitatii mele, but i don’t care .

Chiar daca n-am reusit sa fiu de 1 mai la mare, am mers pe Bucium, la o casuta de vis, am facut gratarul specific zilei de 1 mai (trebuie sa recuosc ca nu eu, am fost rasfatata), m-am imbracat cat de colorat am reusit (ciorapi mov, rochie verde in carouri, bluza albastra, unghii colorate in rosu aprins si un cleste de par galben in forma de floare…aproape ca un clown),  mi-am luat ochelarii de soare si carticica mea despre marketing si m-am intins ca un motan la soare. A fost placut, nici nu stiu cum au trecut orele. Seara am iesit la o bere rece si la ceoace @Iasi

Astazi, aceeasi gradina, acelasi foisor, aceeasi patura si aceeasi eu, la fel de viu imbracata ca si ieri, cu multe nuante de roz si timpul a trecut la fel de repede. Acum pe seara s-a lasat rece si a trebuit sa-mi mut buna dispozitie in living, pe canapea, acoperita cu o parura pufoasa si cu un dispozitiv de magnetoteapie pe frunte, pentru relaxare…e bine ca am laptopul si muzica cu mine.

Stau si ma gandesc acum, cred ca as putea sa ma obisnuiesc cu modul asta de viata, cu spatiul asta pe care nu l-am avut pana acum, cu barul de la bucatarie, camera mea uriasa, gradina si leaganul, privelistea superba, totul e asa cum trebuie sa fie…si totusi, trebuie sa ma ciupesc si sa-mi dau seama ca nu pot avea toate astea, nu inca.

Anyway, am avut parte de un alt weekend placut, alaturi de persoane placute, un alt weekend departe de aglomeratia gandurilor de-acasa.

Wish you a great new week, full of smiles

Ce este iubirea?

- astazi – intrebari de copil in mintea mea –

- Mama, ce este iubirea?

- Iubirea e vant.  O simti dar nu o vezi. Apare cand te astepti mai putin. Nu stii niciodata in ce directie te va purta si cand te va obliga sa-ti schimbi drumul. Uneori te ajuta sa inaintezi si uneori se-mpotriveste cu inversunare suflandu-ti cu putere in fata. Poate fi adiere sau poate fi viscol. Poate fi muzica in zilele cu soare sau tipat in zilele intunecate. Te poate ademeni sa iesi din casa sau speria sa te adapostesti in intunericul camerei tale. Isi schimba mereu intensitatea si poate inceta la fel de neasteptat precum a inceput.

- Mama, dar vantul ce e?

- Vantul e iubire.

Ironie

Cat de ironica poate fi Viata: eu, fostul prieten, Cinemacity si The Bounty Hunter…:) filmul potrivit in cel mai nepotrivit moment.

Anyway…astept cu nerabdare urmatoarea gluma proasta pe care mi-o pregateste Viata

:)

:)

Ok…in seara asta nu am chef sa fiu singura…deci, sunt deschisa la sugestii iesim? mergem la o bere? la cinema? vedem un film la mine?….

Astept propuneri.

Later edit: deci da, merg la un film pana la urma

Ce culoare are sufletul?

– initial am sters postul asta – mi-am dat seama ca nu are rost insa – e ceea ce simt si daca la un moment dat am simtit sa public asta, atunci asa va ramane -

Uneori cand nu pot dormi, deschid geamul si privesc…privesc cerul. Privesc stelele si strazile pustii, cladirile care dorm trist si imi imaginez ce faci in timp ce eu privesc. Ma gandesc la tine de cele mai multe ori si ma doare. Da, doare cand ma gandesc ca tu dormi strangand in brate pe cineva si acel cineva nu sunt eu. Ma bantuie gandul ca tu poti dormi linistit si fara sa fii langa mine.

Si-acum, in intunericul noptii, o intrebare imi strafulgera mintea: te gandesti tu la mine oare cand in bratele ei esti?

De ce ma framant atat si ma agit? De ce femeilor le este mai greu sa inchida ochii, sa intoarca privirea si sa uite? Cred ca femeile intotdeauna sufera mai mult…Si in ciuda acuzatiilor ca nu gandesc si nu ma comport de multe ori ca o femeie, acasa, dupa ce ma dezbrac de povara grea a scutului pe care il port, nu mai pot evita sa fiu femeie.

Vreau inapoi controlul asupra propriilor mele decizii. Simt cum inauntrul meu cineva striga “Stop! Da-mi zambetul inapoi!”, dar strigatul asurzitor a devenit sunet de fond de mult si desi exista momente in care as vrea sa spun exact ce am pe suflet, ma gandesc prea mult la consecinte.

As vrea sa fii nebun…pentru ca nebunilor nu le pasa, si-as vrea sa-mi furi capul intr-o zi si sa fugi cu el. Atat de departe incat nimeni si nimic sa nu te mai poata gasi. Si-as vrea ca acolo, departe, sa-mi versi in urechi cuvinte care sa-mi linisteasca nelinistea. Sa ma cuprinzi in dansul demonilor, sa-mi opresti lacrimile si sa-mi saruti bataile naive ale inimii.

Dar oare pot sa transform apa in vin? Si daca da, de ce minune am nevoie?

As vrea sa spun ca “mor de dorul tau”, dar ma gandesc, se poate muri de dor oare?

Alerg pe pista ratiunii si obosesc de cele mai multe ori gandindu-ma ca altcineva te strange in brate inainte de a adormi si te trezeste dimineata sarutandu-te pe frunte. Durerea asta provoaca rani incredibil de adanci si imi pustieste corpul pana cand lacrimi curg pe pleoapele-mi grele.

05:49 Somn usor…

Vreau sa…

Vreau sa fac ceva diferit, vreau sa schimb ordinea normala a lucrurilor, vreau sa conturez idei care sa ramana, vreau ca existenta mea sa conteze, vreau ca trecerea mea prin lume sa nu fie aievea, sa nu fiu doar o umbra sau o urma in nisip ce se spulbera la prima adiere de vant. Vreau sa las urme adanci in scoarta copacului vietii, vreau sa scrijelesc numele meu pentru ca cei care se plimba pe langa el sa vada urma trecerii mele.

Vreau sa fiu Van Gogh, sa scriu Luceafare, vreau sa compun simfonii si sa lupt pentru pacea mondiala, vreau sa aduc ceva diferit, ceva care sa schimbe lumea, vreau sa construiesc vise din nimic.

Vreau sa profit de timpul ce mi-a fost oferit si sa ating cerul, vreau sa scriu cu praf de iubire intr-o inima pe care sa o pastrez pentru totdeauna a mea.

Vreau sa fac mai mult decat doar sa trec prin viata, vreau sa ametesc uitandu-ma in sus, vreau sa renasc din tristete si sa obosesc zambind de fericire!

Vreau…nimic mai mult decat atat!

Vreau.

Jogging

Deci, incepem academic cu “deci”, maine dimineata, la ora 9 merg la alergat…am primit asigurari ca o sa fiu “chinuita”, cu sau fara voia mea, sa alerg o ora (desi nu cred ca o sa rezist). O sa fie frumos sa merg in Copou si cu un alt scop decat acela de a ajunge la cursuri…so, wish me luck, chinuire placuta, un kilogram de vointa, picioare hotarate si succes in a-mi atinge scopul

Wish you a slim nice evening!

Cum sa uiti

Daca vrei sa uiti, sa nu faci niciodata prostia de a-ti da ocazia sa-ti reamintesti…

Stiam eu ca nu o sa ma ajute la nimic revazutul fotografiilor vechi, aveau sa deschida mai devreme sau mai tarziu cateva usi pe care as fi dorit sa le pastrez inchise. Mi-au adus aminte ca imi pasa, au reusit sa strapunga scutul de aparare pe care mi l-am construit. Ce mult urasc sa fiu vulnerabila!

Asadar, daca vreiti sa uitati, stergeti/ascundeti fotografiile ce va pot aminti, evitati discutiile telefonice, online, intalnirile face-to-face etc. Daca nu te gandesti, nu te doare capul sau exista sanse mult mai mici sa te doara.

Ma gandeam ca ma pricep de minune sa dau sfaturi si stiu exact pasii pe care ar trebui sa ii urmez pentru a obtine ce imi propun, situatia devine problematica insa cand trebuie sa respect sfaturile/regulile proprii…daca ar fi asa simplu pe cat pare…

O zi super!

Amintiri

Da, stiu ca e aproape 5 dimineata…mai e necesar sa spun ca nu am reusit sa  adorm? e evident din moment ce stau in fata calculatorului la ora asta

De fapt, am deschis doua calculatoare. Mi-am deschis vechiul laptop, pe care nu-l mai deschisesem de luni de zile…aveam chef sa  ma uit prin vechile fotografii, sa-mi amintesc.

Imi inchipui ca macar o data fiecare dintre noi si-a surprins parintii cu albumele de fotografii in brate pierzand ore in sir uitandu-se la fotografii…asta am facut si eu pana acum, singura diferenta e ca fotografiile mele nu mai stau in albume fizice ci in foldere si nu mai am cutiile vechi de fotografii in brate, cutia cu dvd-uri luandu-i locul.

Senzatia e aceeasi insa…cred ca inca as putea pierde ore intregi uitandu-ma la sutele de fotografii Ce copil eram, cate chipuri am uitat intre timp, cat de mult te poate schimba timpul, ce departe sunt unii prieteni acum, ce mult as vrea sa mai pot trai unele clipe, cate prietenii s-au rupt, cat de multe amintiri poate trezi o singura imagine, cate rani cicatrizate, cate regrete, cate zambete, cata pareri de rau, ce repede poate trece timpul…

Taking my time…& listening to this:

si ca sa va amuzati si voi…(aveam parul scurt si cret prin 2004)

Enjoy!